Fragmentar

De câte ori privim lumea prin ferestre murdare, şi fiecare fereastră ne sparge percepţia în mii de bucăţele, până pierdem din vedere întregul? Într-o imensă sală a oglinzilor care deformează, câtă încredere putem avea în ceea ce credem că vedem?

Nălucă

NĂLUCĂ, năluci, s. f. 1. Ființă fantastică, imaginară; arătare, fantomă, vedenie, nălucire (1); spec. strigoi. ♦ (Adverbial, pe lângă verbe de mișcare) Foarte repede. 2. Imagine fugară și înșelătoare, închipuire deșartă; iluzie, himeră, năluceală. ◊ Expr. (Reg.) A-și face nălucă = a) a se speria, a se înspăimânta; b) a se amăgi, a se înșela; c) a i se părea că vede sau că aude ceva. 3. Imitație de peștișor, făcută din lemn sau din metal sclipitor, pe care o folosesc pescarii drept nadă artificială pentru peștii răpitori; p. gener.momeală, nadă. – Din năluci (derivat regresiv).

Bună dimineaţa!

Să începem în forţă, cu un simplu, clar, atât de minunat şi atât de banal, atât de unic şi totuşi repetabil... răsărit de soare! Dacă ar fi să-i dau un titlu, cred că i-aş spune răsărit de soare la fereastra mea, căci chiar asta este, nimic mai mult.

Şi cred că aşteptam răsăritul ăsta, pentru că pe cuvântul meu că nu ştiam cu ce să încep aici...